INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ IALOMIȚA


    Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Ialomița este un organ de specialitate aflat în subordinea Inspecției Muncii, care controlează aplicarea unitară a legilor și a altor acte normative care reglementează domeniul muncii, relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă la toate persoanele juridice și fizice din sectorul public, mixt, privat și alte categorii de angajatori, cu excepțiile prevăzute de lege.

    În îndeplinirea obiectivelor Inspecției Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă a preluat atribuțiile care reveneau Camerelor de Muncă din cadrul Direcțiilor Generale de Muncă și Protecție Socială conform prevederilor Legii nr.130/1999, cu modificările ulterioare, precum și atribuțiile Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii stabilite de Legea protecției muncii nr.90/1996 și de alte acte normative în vigoare.


VERSIUNE NOUĂ REVISAL   Începând cu data de 10 aprilie 2023, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic. Transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal.

Pentru informații despre REVISAL / REGES click aici.

Contract Individual de Muncă   Descarcă noul model de Contract Individual de Muncă conform Ordinului nr 2171 / 2022 aici.
Follow Us on Facebook  
Conștientizare cetățeni români care doresc să muncească în Norvegia   Vezi afișele.

Campanie Muncă Subdeclarată   Vezi afișele campaniei.

The EU Week for Seasonal Workers / 20 - 24 Septembrie 2021   Descărcați afișele campaniei în format pdf.

Salariul minim brut   HG nr 4 din 13 ianuarie 2021 stabilește începând cu 13.01.2021 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2300 lei lunar detalii.
Campanie Informare   Inspecția Muncii desfășoară o campanie de informare online a cetățenilor străini aflați la studii, care doresc să desfășoare activități de lucru în România și a angajatorilor care doresc să utilizeze ca forță de muncă cetățeni străini, prin angajare sau detașare. Materialele informative sunt disponibile atât în limba română , cât și engleză.
Registrul Electronic Zilieri   Instrucțiunile și aplicațiile actualizate le puteți găsi aici.   Pentru conectare în aplicația web click aici.

SARS-CoV-2   Recomandări și Informări aici.   S N A   Strategia Naționala Anticorupție aici.   Linkuri   Linkuri utile aici.

Munca Nedeclarata  În perioada 21-25 septembrie 2020, Platforma europeană pentru itensificarea cooperării în materie de muncă nedeclarată (UDWP), al cărei membru este și Inspecția Muncii, împreună cu Comisia Europeană, desfășoară, sub denumirea #EU4FairWork, o Campanie europeană de conștientizare a lucrătorilor și angajaților cu privire la beneficiile muncii declarate. În acest context, materialele elaborate în cadrul Platformei, pot fi obținute de pe site-ul Comisiei Europene, accesând următorul link: https://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1496&;langId=en
Campanie Muncă Nedeclarată   Descărcați afișele campaniei în format pdf.

Legea 270/2017  Informații privind Legea Prevenirii nr 270/2017 aici.